joi, 14 ianuarie 2010

DĂ-MI MĂNA


 
O cât aş vrea ca să îţi simt prea dulcea ocrotire
Când sufletul mi-e încercat de griji şi de nevoi.
Şi câtă nevoie am ca focul dragostei divine
Să îl presari în inima cea rece ca un sloi.

Te-am părăsit, fugar fiind pe drumul vieţii
Şi-am căutat necontenit amarele plăceri.
Am alergat în vraja lor, ca după o nălucă
Şi n-am găsit decât tristete, lipsuri şi dureri.

Am rătăcit, am părăsit pe Tatăl meu din ceruri
Şi-am devenit un fiu rătăcitor pe acest pământ.
Trezindu-mă din starea tristă, întunecată
Alerg către Cel ce a împodobit  cer şi pământ.

Ridic spre ceruri ochii plini de lacrimi
Şi strig din inimă spre Cel ce m-a creat.
Dă-mi mâna Doamne, cu mila ta cea mare
Şi mă ridică din adâncul de păcat.

Ridică-mă din starea străină şi căzută
Şi mă primeşte în dulcea ta iubire.
Mă iartă, o Stăpâne că ţi-am greşit atâta
Şi îmi restaurează sufletul cu a Ta milostivire.