URCUS

Urcand anevoios spre raza de lumina

M-am poticnit.

Ganduri intunecate m-au prins in jocul lor

Si m-am oprit.

Au inceput sa-mi strecoare din otrava lor
Si m-am intunecat.
Si-n dansul lor salbatic m-au cuprins
Si am alunecat.

Cand m-am trezit din mreaja lor
Eram pierdut.
Nu mai vedeam lumina
Raza ei a disparut.

Si mi-am venit in sine,
M-am cait.
Cum am putut ca sa o pierd
De ce m-am pacalit?

Si am strigat spre Creiator
Cerand iertare.
I-am spus ca am gresit,dar stiu
Ca mila lui e mare.

I-am spus ca drumu-am ratacit
Si nu mai vad ,,Lumina''.
I-am spus ca sant un om pierdut,
De nu-mi intinde mana.

Si EL m-a auzit in marea bunatate
Si m-a salvat.
M-a ridicat din marea de pacate
Si sufletul mi-a inviat.

AMIN

VINE TOAMNA

Vine toamna peste sufletul meu.
Darurile Tale nu le-am inmultit,
Ci am slujit doar celui rau.
Am ingropat talantii-n lenea mea,
Uitind ca la sfirsit de toate ma vei intreba?
Si vine toamana fara roada-n viata mea.
Ce am facut cu timpul ce mi-ai dat?
L-am cheltuit cu patimi si nepasarea
Cad anii mei ca frunzele din pom,
Prin tot ce rau si prin pacat,
Am necinstit demnitatea mea de om.
Hai suflete te scoala din amortire si pacat!
Caci ingerul din trimbita n-a rasunat.
Ne mai rabda Stapinul, indura rautatea.
Dar pina cind mai iarta nedreptatea?


AMIN

SPRE TOAMNĂ

Spre toamnă este sufletul meu.

Şi mă întreb de ce atâta timp am aşteptat să te găsesc şi-atâta am ingropat din darurile ce mi-ai dat ca să-nmulţesc.

Te-am cunoscut din copilărie, dar din ruşine nu am spus nimic din tot ce am citit şi mi-ai descoperit în bunătatea ta.

Am stat nepăsător în viaţă, uitând că într-o zi de toate mă vei întreba.

Acum spre toamnă este sufletului meu.

Viaţa s-a scurs ca un vis, iar eu încă stau în amorţire, înclinând spre rău.

Şi trec pe lîngă mine oameni care puţin L-au cunoscut.

Dar lucrează pentru suflet, mult mai mult cu dragostea de început.

Să ne trezim că încă nu sîntem la asfinţit.

Mai e lumină-n lume şi timpul nu-i sfârşit.

M-ai sînt duhovnici buni ce ştiu să îşi conducă turma.

M-ai sînt şi oameni drepţi ce pentru lume se roagă întruna.

Şi Domnul ne mai rabdă dar pînă cînd, că răutatea se-nmulţeşte.

Mai iartă dar noi facem păcate mari fărădelege.
Să ne-ascultăm conştiinţa ce-i treaz judecător

Să ne întoarcem cu smerenie, cerînd iertare Scumpului Mîntuitor.AMIN

STRIGAT

Cum de mai poţi iubi un om ca mine

Care trăieşte zilnic în patimi de ocară.

Cum poţi ca sa mai ierţi faptura-ţi

Ce-ţi calcă a Ta poruncă iară, iară.

Imbătată de lume, de trup şi de ispite,

Te vinde pentru a cîta oară, Stăpîne Preaiubite.

Mai are puţină vreme de trai pe acest pămînt.

Şi uită repede că mîine, casa îi va fi mormînt.

Sărmane suflete nesimţitor, ai îngheţat,

Tocmai cînd vremea e sa pleci la Marele Împărat.

Ce-o să-i răspunzi cînd te va întreba

De ce ţi-ai petrecut în nepăsare viaţa ta.

Trezeşte-te din amorţire, hai scoală nu mai sta.

Vezi, ce poţi face azi, că mîine poate vei pleca.

Te roagă, te căieşte, că viaţa trece ca un vis,

Fă fapte bune, priveghează, ca să ajungi în paradis.

AMIN

NĂDEJDE

Cînd ispita-mi dă târcoale,
Eu cad atîta de uşor
La glasul cuvintelor amăgitoare,
Ce la ureche mi le şopteşte încetişor.

Când şoapta vicleanului pătrunde
În inima-mi goală, depărtată de Dumnezeu,
În sufletu-mi pustiu se ascunde,
Şi-ncepe să rodească tot ce-i rău.

Amintiri pline de păcat se încâlcesc în minte.
Lumina Harului m-a părasit.
Şi vin plăcerile de mai înainte,
Cu care şi acum,ca şi odinioară eu m-am învoit.

Şi-n jocul relelor de mai înainte,
M-am prins şi iarăşi m-am robit.
Conştiinţa incă trează, mă judecă fiebinte.
Dar in plasa demonului, prea rău m-am incâlcit.

Lipsit de dragoste şi de dreptate,
Caut numai binele propriului meu eu.
Mă izolez de oameni, mă însoţesc cu păcate
Şi ajung un om în lume fără Dumnezeu.

Hai suflete te scutură , te spală
Şi strigă la Stăpânul, la Iisus.
Căci El pe cel ce bate, nu îl lasă afară.
Îl iartă şi-l primeşte în Ţara cea de sus.

Nu, nu-i târziu să te întorci la Tatăl.
Ridică-te de unde ai căzut.
Căci El e milă şi iubire şi îndurare.
Şi El te vrea că te-a iubit atât de mult.

AMIN.

RUGĂ

Din întunericul pierzării,
Din lumea cea plină de patimi
Şi din adîncul uitării,
Răsari ca un soare al mîntuirii
Stăpâna vieţii mele.

Şi darul binecuvintării tale,
Se revarsă peste lumea adormită
Ca picăturile de ploaie.
Şi inimi împietrite moaie
Nădejdea mântuirii mele.

Tu eşti zorile ce aduc lumina vieţii
Tu lumea întregă ocroteşti.
Pe tine din vechime te-au cântat poeţii,
Cu inima fierbinte-n ajutor te cheamă drepţii
Maica Domnului Ceresc.

În fiecare ceas toţi te rugăm fierbinte,
Ajută-ne, ca de astăzi înainte,
Să facem voia Celui care s-a jertfit
Ca să ne scape din iadul cel cumplit,
Să fim în veci cu Fiul tău iubit.
Amin.

ÎNDEMN

Fecioară sunt, dar candela mi-e stinsă.
Şi untdelemn nu am, că nu m-am îngrijit.
Şi iată ca la miezul nopţii, va veni strigare:
-Stăpînul e la uşă, a venit !

Cum vei justifica atuncea suflete
Trîndăvia şi nepăsarea ta,
Cînd Impăratul creştinilor îţi va cere
Socoteala faptelor şi te va judeca.

Ce tremur, cîta frică va cuprinde
Atunci întreg cugetul tău.
Pîrât vei fi de duşmanii demoni,
Iar sufletul va fi trimis la bine sau la rău.

Fecioară sunt şi candela mi-e stinsă.
Ai adormit o suflete acum
Cind masa-i pregatită
Şi Stăpînul va veni la nuntă.

El îţi pregăteşte un ceresc palat.
În mareai bunătate îl zideşte,
Îl înfrumuseţează şi-l impodobeşte,
Depune trudă şi iubire pentru tine.

Dar tu o suflete,
De ce eşti indărătnic şi înverşunat
Şi refuzi cu hotărîre,
Darul său, cerescul tău palat ?

Primeşti cu bucurie, tot ce-ţi oferă,

Demonii, care-ţi prind sufletul
Cu lucruri trecătoare şi înşelăciuni
Care se prefac in fum.

Fecioară sunt, dar candela mi-e stinsă.
Şi Mirele încă n-a sosit.
Mi-a dat răgaz de pocainţă,
Că de nuntă oricînd, El este pregătit.

Haideţi de astăzi, bun început să punem.
Şi candela cu untdelemn s-o pregătim.
Căci într-o zi, îngerul din trîmbiţă va răsuna,
Iar Domnul Slavei întreaga omenire o va judeca.