miercuri, 18 iunie 2008

NĂDEJDE



Cînd ispita-mi dă târcoale,
Eu cad atîta de uşor
La glasul cuvintelor amăgitoare,
Ce la ureche mi le şopteşte încetişor.

Când şoapta vicleanului pătrunde
În inima-mi goală, depărtată de Dumnezeu,
În sufletu-mi pustiu se ascunde,
Şi-ncepe să rodească tot ce-i rău.

Amintiri pline de păcat se încâlcesc în minte.
Lumina Harului m-a părasit.
Şi vin plăcerile de mai înainte,
Cu care şi acum,ca şi odinioară eu m-am învoit.

Şi-n jocul relelor de mai înainte,
M-am prins şi iarăşi m-am robit.
Conştiinţa incă trează, mă judecă fiebinte.
Dar in plasa demonului, prea rău m-am incâlcit.

Lipsit de dragoste şi de dreptate,
Caut numai binele propriului meu eu.
Mă izolez de oameni, mă însoţesc cu păcate
Şi ajung un om în lume fără Dumnezeu.

Hai suflete te scutură , te spală
Şi strigă la Stăpânul, la Iisus.
Căci El pe cel ce bate, nu îl lasă afară.
Îl iartă şi-l primeşte în Ţara cea de sus.

Nu, nu-i târziu să te întorci la Tatăl.
Ridică-te de unde ai căzut.
Căci El e milă şi iubire şi îndurare.
Şi El te vrea că te-a iubit atât de mult.

AMIN.


Niciun comentariu: