miercuri, 17 noiembrie 2010

IUBESC


Iubesc florile ce în pasteluri de culoare,
Spre soare îşi întind petalele gingaşe.
Şi verdele naturii ce se întrepătrunde
La orizont, cu cerul senin de albastre unde.

Iubesc pe oameni aşa cum este fiecare.
Cu calităţi şi cu defecte, prieteni şi duşmani.
Şi văd în ei un rost spre drumul mântuirii,
Un tainic scop spre a ajunge în Ţara nemuririi.

Iubesc zidirea creată de Cel ce ne iubeşte,
Cu pronia sa divină, pe toate le orânduieşte.
Când rătăcim pe căi străine ne aşteaptă cu răbdare
Şi ne primeşte când venim, că mila Lui e mare.

Iubesc pe Bunul Dumnezeu ce m-a adus în lume,
Ca să mă bucur de tot ce a creat şi să-L slăvesc.
El vrea, în veşnica Împărăţie să ducă pe tot omul,
El vrea ca şi eu iubindu-L să mă mântuiesc.

ZILE DE TOAMNA


Zile tarzii de toamna.
Frunzele incet, incet,
Batute de bruma si vant
Au cazut triste pe pamant.

Pasarile stau zgribulite
Pe crengile goale asteptand.
Soarele ne mai incalzeste inca
Dar se duce repede, oftand.

Zile de noiembrie triste
Pierdute in foi de calendar.
Natura se pregateste cum stie
Pentru zilele de iarna tarzie.

Noiembrie cu ceata, ploi si vant
Patrunde in sufletu-mi pustiu.
Natura e trista, batranii plang,
Asteptand la cozi pana tarziu.

Lumea pe strada trece, abatuta
De boli, de lipsuri, de stres.
Doar Dumnezeu ne mai da mangaiere.
El ocroteste intregul univers.

Sunt vremuri grele pentru omenire,
         Marea vietii este foarte agitata.
         Lumea parca se scufunda-n valuri
         Si odata cu ea sperante, idealuri.

Dar sa nu uitam, ca in cer avem Parinte
Si avem mijlocitoare si o sfanta Mama
Sa avem credinta, nadejde si rabdare.
Iar dragoste ne va deschide a inimii carare.

sâmbătă, 29 mai 2010

URMA PAŞILOR


Văd calea vieţii mele plină de neprevăzut
Şi urma paşilor mei pe nisipul ud.
Treceam plin clipe grele urcam şi coboram
Şi drumul vieţii mele cu anevoie străbăteam.

Dar văd că lângă urma mea de paşi, mai e o urmă,
Paşi necunoscuţi lângă paşii mei se-adună,
Şi merg şi ei lângă ai mei paşi pe a vieţii cale,
Mă însoţesc mereu văd, pe lunga mea cărare.


Dar când mă uit mai bine,când mi-a fost mai greu,
Doar o singură pereche de paşi urca mereu.
N-am înţeles ce e, ce taină urma paşilor ascunde,
Dar în cuget o voce blândă îmi răspunde.


Vezi în viaţa ta, Eu Iisus te-am însoţit mereu,
Urma mea de paşi e lângă urma ta şi te-am urmat şi eu.
Când tu credeai, că nu mai poţi pe drumul drept urca,
Eu îţi dădeam putere, mergeam în dreapta ta.


Când tu credeai că ai să cazi, îţi era tare greu,
Mâna mea te ridica, că ţi-am slujit, eu Domnul tău.
Şi sarcini grele de fărădelegi şi de păcate ţi-am purtat.
Şi crucea vieţii tale, pe umerii Mei din dragoste am luat.


-Dar Doamne când eram în nevoia cea mai grea,
Mai lăsat singur, că nu se vede pe nisipul umed urma Ta.
Atunci cu glasul Tău cel dulce mi-ai răspuns în adâncuri întristat.
Aceia erau doar paşii mei, ca pe tine pa braţe te-am purtat.

luni, 1 februarie 2010

TIMPUL



 Prieten si dusman e timpul.
Alearga si se pierde-n nemurire
Dusman ne e, ca nu il mai putem intoarce
Si vestejeste trupul ce e slab din fire

Dusman ne e, ca viata ni se duce,
Asemeni nisipului ce curge in clepsidra.
Si imbatrinim ducand apoi cu greutate,
Anii pe care apusul vietii vrea sa ii cuprinda.

Dusman, ca nu putem in scurta noastra viata,
Sa infaptuim tot ce-am dorit cu adevarat.
Si nu putem chiar de am vrea ca sa-l intoarcem,
Sa indreptam greseli sau sa realizam ce am uitat.

Sa stam mai mult cu toti cei dragi ai nostri
Si sa ne bucuram cu totii de lunga vietuire.
Dar vine timpul ca sa puna aspru capat
Clipelor dulci, lasand in urma, doar nostalgica amintire.

Dar tipul este si prieten, de stim sa il petrcem cu folos
Cu el putem sa mergem pe calea ingusta a mantuirii,
Sa facem fapte bune, sa stam de vorba cu Domnul Hristos
Si sa castigam  Imparatia cereasca si cununa nemuririi.

E in puterea noastra ca timpul sa ne fie prieten sau dusman.
Depinde doar de noi cum il petrecem si de drumul cel urmam.
Daca mergem spre o tinta sacra, sau lasam clipele sa treca fara rost.
Sa cautam Lumina lumii si de  intuneric sa ne departam.

joi, 14 ianuarie 2010

DĂ-MI MĂNA


 
O cât aş vrea ca să îţi simt prea dulcea ocrotire
Când sufletul mi-e încercat de griji şi de nevoi.
Şi câtă nevoie am ca focul dragostei divine
Să îl presari în inima cea rece ca un sloi.

Te-am părăsit, fugar fiind pe drumul vieţii
Şi-am căutat necontenit amarele plăceri.
Am alergat în vraja lor, ca după o nălucă
Şi n-am găsit decât tristete, lipsuri şi dureri.

Am rătăcit, am părăsit pe Tatăl meu din ceruri
Şi-am devenit un fiu rătăcitor pe acest pământ.
Trezindu-mă din starea tristă, întunecată
Alerg către Cel ce a împodobit  cer şi pământ.

Ridic spre ceruri ochii plini de lacrimi
Şi strig din inimă spre Cel ce m-a creat.
Dă-mi mâna Doamne, cu mila ta cea mare
Şi mă ridică din adâncul de păcat.

Ridică-mă din starea străină şi căzută
Şi mă primeşte în dulcea ta iubire.
Mă iartă, o Stăpâne că ţi-am greşit atâta
Şi îmi restaurează sufletul cu a Ta milostivire.