marți, 6 ianuarie 2009

PE VALURI


Plutesc pe marea vieţii zbuciumată
Şi valuri mari lovesc corabia încercată,
De vânturi aducătoare de necazuri şi durere.
Şi sufletului meu, nădejdea-i piere.

Plutesc, dar unde voi ajunge oare?
Că sunt în mijlocul mării şi nu mai văd scăpare.
Nu e nici far, ca să-mi arate calea,
De pretutindeni mă-nconjoară marea.

Corabia mea scrâşneşte tare.
E gata să se rupă, de valuri mari din mare
Şi-atunci în disperare înalţ spre Tine rugă.
- Doamne, nu mă lăsa, grăbeşte de-mi ajută !

Pe marea vieţii mele, a apărut atunci Lumina.
Stăpânul Atoatecreator şi mi-a întins mâna,
Ca să mă scoată din a păcatelor întunecată mare
Şi să mă scape din veşnica pierzare.

El, cu iubirea Sa divină,
A liniştit marea iar bolta cerului a devenit senină.
Şi mi-a condus corabia spre liman bun.
Căci Domnul este a tot ce e văzut şi nevăzut Stăpân.

Şi El nu vrea pe nimeni ca să piardă.
Ne aşteaptă în fiecare zi, ne rabdă.
Ne ocroteşte viaţa cu infinita Lui iubire,
Căci vrea ca să ne dăruiască, cereasca mântuire.

LUMINA DIN LUMINA


Răsari din răsărit Lumină !
Cuprinde-mi Tu, făptura mea de tină.
Căci fără Tine, în sufletul pustiu e noapte
Şi mă adâncesc în marea de păcate.

Umblu plângând şi nu găsesc scăpare,
Că te-am pierdut în lumea asta mare.
Şi nu mai am nici linişte, nici pace.
Sufletu-mi în întuneric zace.

Răsari din răsărit Lumină !
Cu dor te cheamă gura mea de tină.
Adu-mi putere din Lumina necreiată
Şi mă ridică din starea întunecată.

Coboară-n inima înstrăinată,
De patimi şi de rele încătuşată.
Şi fă să crească din Lumină,
Virtuţi şi fapte bune fară vină.

Şi vreau să-ţi spun din inimă
Că te iubesc, cereasca mea Lumină.
Şi-aş vrea să fiu cu Tine-n veşnicie
Iubirea Ta cu mine-n veci să fie.

Tu eşti şi-ai fost din veci Lumină.
Toate le-ai creat cu înţelepciunea Ta divină.
Şi Te-ai născut, Te-ai răstignit, din mila-Ți mare,
Ca să ne scapi pe toţi de veşnica pierzare.