MI-E DOR

Mi-e dor de Tine, Doamne.

Şi cât aş vrea să îţi sărut,

A paşilor urme din viaţa mea.

Că eu din nepăsare te-am pierdut.

Mi-e dor de pacea cea divină,

Cu care sufletul îmi cuprindeai,

Când Te chemam să îmi auzi durerea,

Şi cât de grabnic Tu veneai.

Aş vrea ca să mai simt căldura

Unirii din potirul sfânt.

Şi-a înălţării dulci spre Tine,

Mângâiat de al iertării scump cuvânt.

Mi-e dor, de sfânta Ta lumină

Ce o reverşi în zi de înviere.

În care îngeri şi natura cântă,

Preaslăvind a Ta mărire şi putere.

Dar griji şi nepăsare şi uitare

Au amorţit a sufletului zbor.

Trezindu-mă din starea cea amară

Te chem, o Doamne, cu mult dor.

EU CRED

Eu cred că Tu eşti Alfa şi Omega,
Eşti început şi eşti sfârşit.
Spre Tine sufletul să se înalţe
Că de la Tine Doamne, a venit.


Eu cred în marea-ţi bunătate,
Că vrei pe toţi să-i mântuieşti.
Îi chemi cu dragoste la Tine
Şi toată viaţa îi călăuzeşti.


Mai cred, în jertfa Ta cea mare,
Ce până la moarte o ai îndurat.
Când răstignindu-te pe cruce,
Pe toată omenirea ai salvat.


Şi mai cred iarăşi Împărate,
Că Tu, eşti Cel ce din potirul sfânt,
Vii ca să te uneşti cu mine,
Un păcătos de pe pământ.


Îmi plec genunchii ,o Stăpâne.
Căci Tu din morţi ai înviat.
Şi îţi mărturisesc cerând iertare,
Că-n Tine cred, cu adevărat.

TE CAUT

Te caut tăcut printre stele,

Mă adâncesc în dulcea lor sclipire.

Dar nu acolo eşti o, Doamne

Ci mai aproape vii de mine.

Te caut prin păduri ce murmur

În adierea vântului de toamnă.

Printre izvoare ce cobor la vale,

Simţind cum glasul Tău mă cheamă.

Şi printre flori mă uit alene.

Iar în culoarea lor armonioasă,

Caut un chip ce sufletul îmi odihneste

Şi calea spre lumină îmi pregăteşte.

Te caut printre stele şi-n natură

Şi ştiu că pretutindeni eşti în toate.

Dar te găsesc atât de aproape Doamne

În sufletu-mi ce tinde către zări înalte.

Şi acolo unde locuieşti aduci lumina,

Spălând păcatele ce aspru m-au rănit.

Tu mângâi, bucuri, aduci uşurare

Şi faci în suflet Raiul pe pămant.

NU TE IUBESC

Nu Te iubesc, căci dacă Te-aş iubi,
Ar trebui ca să vorbesc mereu cu Tine.
Simţind adânca dragoste ce Tu mi-o porţi
Şi stând sub dulcea-ţi ocrotire.


Nu Te iubesc, căci nu alerg spre Tine
Când sufletul mi-e liniştit şi cald.
Doar când furtuni ajung pe cerul vieţii mele,
Atunci cu desnădejde în genunchi îţi cad.


Şi cât mi-ai dat din darurile Tale,
De câte ori, cu bucurii m-ai mângâiat,
În viaţa plină de neprevăzut şi de primejdii
De tot ce-i rău, cu harul Tău m-ai apărat.


De ce nu Te iubesc Iisuse
Când ştiu că pentru mine mult ai suferit,
Ca să mă scapi din chinul veşnic
Ce pentru lume fost -a hărăzit?


Nu pot, Tu ştii că firea mea e slabă
Şi că iubeşte tot ce-i trecător.
Dar vreau ca să îmi dai putere Doamne
Să Te iubesc, că mult îţi sunt dator.

CANDELĂ

Aş vrea să fiu mereu, o candelă aprinsă
Şi-n inimă să ardă focul cel Dumnezeiesc.
Să răspândească în jur şi pace şi lumină,
Să se răsfrângă iubirea Domnului Ceresc.

Dar griji şi umbra gândurilor triste
Şi neîncrederea în ajutorul cel divin,
Îmi sting mereu a flăcării văpaie
Şi sufletul îşi plânge în întuneric al său chin.

Dar vine mâna caldă, iubitoare,
A Celui ce pe toate le-a zidit.
Şi îmi aprinde iarăşi focul dragostei divine,
Căci El din veacuri omenirea a iubit.

Şi nu îşi lasă niciodată făptura ca să piară,
Ci cu pronia cerească o ajută tot mereu,
Să se ridice şi să meargă înainte
Deşi drumul pare câteodată greu.

Aş vrea să fiu mereu o candelă aprinsă.
Şi în lumina ei să caut calea spre înalt.
Să îi păstrez focul, ca pe o comoară sfântă
Şi din căldura ei în jurul meu să împart.

AVEM NEVOIE DE DUMNEZEU

Avem nevoie de Dumnezeu.
De mii de ani, oamenii
L-au căutat şi L-au găsit.
Au simţit în sufletele lor acea pace
Divină, superioară, deplină,
Pe care nu o ai decât atunci
Când El coboară în sufletul tău
Şi tu Îl laşi să locuiască.
Avem nevoie de Dumnezeu
Care în mila Sa cea mare
Ne-a creat după asemănarea
Şi după chipul Său.
Care a împodobit pământul,
Cu tot ce e mai frumos şi mai curat
Şi-n toate acestea ne-a pus stăpânitori
Pe timpul scurtei vieţi,
În care noi uităm că în lumea aceasta
Suntem doar simpli călători.
Avem nevoie de Dumnezeu,
Mai mult ca oricând
În aceste vremuri tulburi şi nesigure
În care criza economică a devenit mondială,
Se confruntă cu ea aproape orice ţară.
Încălzirea globală a afectat natura
Care se deslănţuie haotic, întruna.
Gheţarii se topesc, apele mărilor vor creşte
Mergem spre autodistrugere
Şi parcă nimic nu ne opreşte.
Toată lumea e în agitare,
Pacea nu e de aflat, peste tot e tulburare.
Avem nevoie de Dumnezeu
Şi totuşi nu suntem în stare să-l căutăm,
Să-l vrem, să îl chemăm în apărare.
Suntem plini de vanitate şi mândrie
Luptăm pentru averi şi slavă pământescă,
Uitând că de fapt depindem
De unicul Dumnezeu ce toate le coordonează.
Avem nevoie de Dumnezeu.
Să ne apropiem de El, cu smerenie şi iubire,
Că în mila Sa încă mai aşteaptă
La poarta vieţii noastre.
Încă mai bate cu răbdare
La uşile încuiate ale sufletelor noastre.
Să-L recunoaştem şi să I ne închinăm.
Învăţătura şi calea Sa mereu să o urmăm.

PE VALURI

Plutesc pe marea vieţii zbuciumată
Şi valuri mari lovesc corabia încercată,
De vânturi aducătoare de necazuri şi durere.
Şi sufletului meu, nădejdea-i piere.

Plutesc, dar unde voi ajunge oare?
Că sunt în mijlocul mării şi nu mai văd scăpare.
Nu e nici far, ca să-mi arate calea,
De pretutindeni mă-nconjoară marea.
Corabia mea scrâşneşte tare.
E gata să se rupă, de valuri mari din mare
Şi-atunci în disperare înalţ spre Tine rugă.
- Doamne, nu mă lăsa, grăbeşte de-mi ajută !

Pe marea vieţii mele, a apărut atunci Lumina.
Stăpânul Atoatecreator şi mi-a întins mâna,
Ca să mă scoată din a păcatelor întunecată mare
Şi să mă scape din veşnica pierzare.

El, cu iubirea Sa divină,
A liniştit marea iar bolta cerului a devenit senină.
Şi mi-a condus corabia spre liman bun.
Căci Domnul este a tot ce e văzut şi nevăzut Stăpân.

Şi El nu vrea pe nimeni ca să piardă.
Ne aşteaptă în fiecare zi, ne rabdă.
Ne ocroteşte viaţa cu infinita Lui iubire,
Căci vrea ca să ne dăruiască, cereasca mântuire.

LUMINA DIN LUMINA

Răsari din răsărit Lumină !
Cuprinde-mi Tu, făptura mea de tină.
Căci fără Tine, în sufletul pustiu e noapte
Şi mă adâncesc în marea de păcate.

Umblu plângând şi nu găsesc scăpare,
Că te-am pierdut în lumea asta mare.
Şi nu mai am nici linişte, nici pace.
Sufletu-mi în întuneric zace.

Răsari din răsărit Lumină !
Cu dor te cheamă gura mea de tină.
Adu-mi putere din Lumina necreiată
Şi mă ridică din starea întunecată.

Coboară-n inima înstrăinată,
De patimi şi de rele încătuşată.
Şi fă să crească din Lumină,
Virtuţi şi fapte bune fară vină.

Şi vreau să-ţi spun din inimă
Că te iubesc, cereasca mea Lumină.
Şi-aş vrea să fiu cu Tine-n veşnicie
Iubirea Ta cu mine-n veci să fie.

Tu eşti şi-ai fost din veci Lumină.
Toate le-ai creat cu înţelepciunea Ta divină.
Şi Te-ai născut, Te-ai răstignit, din mila-Ți mare,
Ca să ne scapi pe toţi de veşnica pierzare.