joi, 12 februarie 2009

AVEM NEVOIE DE DUMNEZEU


Avem nevoie de Dumnezeu.
De mii de ani, oamenii
L-au căutat şi L-au găsit.
Au simţit în sufletele lor acea pace
Divină, superioară, deplină,
Pe care nu o ai decât atunci
Când El coboară în sufletul tău
Şi tu Îl laşi să locuiască.
Avem nevoie de Dumnezeu
Care în mila Sa cea mare
Ne-a creat după asemănarea
Şi după chipul Său.
Care a împodobit pământul,
Cu tot ce e mai frumos şi mai curat
Şi-n toate acestea ne-a pus stăpânitori
Pe timpul scurtei vieţi,
În care noi uităm că în lumea aceasta
Suntem doar simpli călători.
Avem nevoie de Dumnezeu,
Mai mult ca oricând
În aceste vremuri tulburi şi nesigure
În care criza economică a devenit mondială,
Se confruntă cu ea aproape orice ţară.
Încălzirea globală a afectat natura
Care se deslănţuie haotic, întruna.
Gheţarii se topesc, apele mărilor vor creşte
Mergem spre autodistrugere
Şi parcă nimic nu ne opreşte.
Toată lumea e în agitare,
Pacea nu e de aflat, peste tot e tulburare.
Avem nevoie de Dumnezeu
Şi totuşi nu suntem în stare să-l căutăm,
Să-l vrem, să îl chemăm în apărare.
Suntem plini de vanitate şi mândrie
Luptăm pentru averi şi slavă pământescă,
Uitând că de fapt depindem
De unicul Dumnezeu ce toate le coordonează.
Avem nevoie de Dumnezeu.
Să ne apropiem de El, cu smerenie şi iubire,
Că în mila Sa încă mai aşteaptă
La poarta vieţii noastre.
Încă mai bate cu răbdare
La uşile încuiate ale sufletelor noastre.
Să-L recunoaştem şi să I ne închinăm.
Învăţătura şi calea Sa mereu să o urmăm.

Niciun comentariu: