Iubesc florile ce în pasteluri de culoare,
Spre soare îşi întind petalele gingaşe.
Şi verdele naturii ce se întrepătrunde
La orizont, cu cerul senin de albastre unde.
Iubesc pe oameni aşa cum este fiecare.
Cu calităţi şi cu defecte, prieteni şi duşmani.
Şi văd în ei un rost spre drumul mântuirii,
Un tainic scop spre a ajunge în Ţara nemuririi.
Iubesc zidirea creată de Cel ce ne iubeşte,
Cu pronia sa divină, pe toate le orânduieşte.
Când rătăcim pe căi străine ne aşteaptă cu răbdare
Şi ne primeşte când venim, că mila Lui e mare.
Iubesc pe Bunul Dumnezeu ce m-a adus în lume,
Ca să mă bucur de tot ce a creat şi să-L slăvesc.
El vrea, în veşnica Împărăţie să ducă pe tot omul,
El vrea ca şi eu iubindu-L să mă mântuiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu